Dl. Doară, omul care a avut curajul să restituie Herăstrăul bucureştenilor, ameninţat cu moartea de mafia imobiliară

„Ne-ai încurcat socoteli de sute de milioane de euro. Ai grijă pe unde traversezi!”

La începutul anilor 2000, şapte hectare din Parcul Herăstrău au trecut din proprietatea statului în cea a „băieţilor deştepţi” din imobiliare. Pe acel teren se afla însă Clubului Nautic Universitar Sportul Studenţesc, iar în 2006, administratorul, împreună cu staff-ul clubului, a dat în judecată „Noul BTT” şi MTS, cerând anularea „Certificatului de atestare a dreptului de proprietate”, semnat în 1999 de Crin Antonescu. După aproape 10 ani, în mai 2015, a câştigat definitiv şi irevocabil, în beneficiul Primăriei Generale, cele şapte hectare ale parcului.

Ei bine, în tot acest timp, „băieţii băieţilor deştepţi” l-au ameninţat, necontenit, cu moartea – şi încă îl mai ameninţă.  “Vă daţi seama că nu e uşor, după ce ai avut în mână şapte hectare, să vină un neica nimeni şi să-ţi spună: <ai pierdut!>. În tot acest timp, am avut parte de nenumărate astfel de ameninţări. Ultima, imediat după ce am câştigat procesul. Mi s-a atras atenţia că i-am deranjat pe băieţii cu foarte mulţi bani, şi că să am grijă ce fac şi pe unde merg. Hai să fim serioşi! Ce să-mi facă?!”, le răspunde Doară.

Cu siguranţă, nu la acest răspuns s-au aşteptat cei care până mai ieri credeau că nu pot fi atinşi şi nu pot pierde nicio bătălie. Doară, „un neica-nimeni”, cum spune el, le-a demonstrat că se poate prin curajul, demnitatea şi determinarea sa. Le-a demonstrat că, dacă te lupţi cu ei, indiferent câţi se adună în jurul tău, îi poţi învinge. Chiar dacă, ziua, noaptea, tot mai ameninţător, o vocea metalică şuiera în telefon: „Ne-ai încurcat socoteli de sute de milioane de euro. Ai grijă pe unde traversezi!”

Scurtă biografie

Liviu Doară are 49 de ani. S-a apucat de sport înainte să le-ntindă frişca prietenilor pe faţă, la “agapa” celei de-a 10-a aniversări. Mulţi puştani se înscriau, în acei ani, la tot felul de sporturi, de la vârste tot mai “mici”, cuceriţi de culoare, de aparate, de echipament. Doar că Liviu, temerar şi visător, a vrut mai mult decât un sport sigur, cu picioarele pe pământ, prin care să-şi elibereze, pur şi simplu, energia.

Aşa a ales yachting-ul, deşi se spune că nu tu alegi sportul în care vei performa, ci el te alege pe tine.

De aproape 40 de ani, omul acesta trăieşte în apele lui. A fost, pe rând, campion la copii, juniori şi seniori, obţinând peste 30 de titluri naţionale, la toate clasele, apoi student – a terminat “Instalaţii” şi “Ingineria şi Economia Turismului” -, în 1988, a devenit antrenor şi, din ‘90, este factotum la Sportul Studenţesc: administrator, cerber, “avocat”, luptător, marangoz şi al doilea “tătic” al tuturor copiilor care i-au trecut şi îi trec prin mână – şi au fost, slavă Domnului, cu sutele, în toţi aceşti ani. Într-un cuvânt, salvatorul bazei şi, în consecinţă, al secţiei de yachting a clubului Sportul Studenţesc.

Şi ceva istorie

“Eu aici am început sportul de performanţă, în această bază nautică, în 1978. Dar, înaintea mea, au fost mulţi alţii care au construit şi au pus suflet în tot ceea ce vedeţi” spune Liviu Doară.

Pe locul bazei de azi, a funcţionat, începând din 1930, Yacht Club Bucureşti, denumit, după război, Clubul Nautic Universitar, actualmente Clubul Sportul Studenţesc.

„Îmi amintesc că, în anii 70, când România s-a afiliat la forurile internaţionale de specialitate, a venit aici, la noi, o comisie din Danemarca, inivitată de federaţie – la vremea aceea Sportul Studenţesc fiind un club fanion al Federaţiei Române de Yachting. Şi oamenii aceia s-au declarat mai mult decât încântaţi. Au spus că este extraordinar ceea ce au găsit pe malul acestui lac şi că ei, în Danemarca, nu aveau la vremea respectivă un astfel de club. Dacă aceiaşi oameni ar reveni azi, în România, ar fi îngroziţi văzând cât s-a distrus între 1970 şi 2015”, îşi aminteşte antrenorul

Cu duşmanul în poartă

Viaţa familiei Doară s-a petrecut şi se petrece acolo, pe apa şi la malul lacului, în umbra brazilor şi a teilor vânjoşi, în „gura porţilor” hangarului, de zeci de ani. Toţi au practicat sporturi de apă: Liviu, tatăl său, şi fratele. Toţi au performat. Toţi au iubit lacul, apa, marea.

Şi, când le erau apele mai tulburi, prin 2002, au ajuns la malul lor, prădătorii. Avocaţii firmei „Domino 94 Impex" SRL, controlată de  troica Finiş, Petrache, Bittner - rechini crescuţi în apele adânci ale guvernului Năstase -, precum şi cei ai „Terra Invest”, care târguiseră terenuri de la Domino. Cu toţii le-au cerut celor de la Sportul să plece din vechea lor casa, din baza lor, pe motiv că societăţile amintite au intrat în posesia terenului statului, prin BTT, care l-a primit, ilegal, de la MTS, pe semnătura ministrului Antonescu.

După un moment de năucire, Liviu Doară le-a trântit porţile în nas, a mai tras un rând de plasă de sărmă pe „ulucile” gardului, s-a interesat, a vorbit cu oamenii, şi-a angajat două avocate, la fel de determinate ca şi el - Georgiana Dejeu şi Daniela Mândruţă -, şi, în 2006, i-a dat în judecată pe rechini, cerând anularea „Certificatului de atestare a dreptului de proprietate”, emis în 1999.

Ei bine, în 2015 a câştigat procesul. Şi-a luat pământul înapoi, cum s-ar spune. De fapt, a luat înapoi pământul Primăriei Generale, pe care se află şi baza nautică a clubului său, în suprafaţă de aproape două hectare din cele şapte în discuţie.

În tot acest timp - aproape 10 ani -, cât a durat procesul, telefonul lui Doară a sunat, tot mai des, pentru a fi informat că s-a pus cu cine nu trebuia, că duce barca împotriva curentului, că mafia nu uită şi nu iartă, că-i vor mânca, rechinii, capul, că...

În zadar. Nimeni şi nimic nu l-a întors din drum pe acest om hotărât să nu-şi abandoneze copiii.

Urmează în Gândul: Cazul Herăstrău: dosarul complet

 

Un articol de Marian SULTĂNOIU